Capcana bagajelor de avion. Ce dimensiuni și ce greutate trebuie să aibă valizele, ca să nu plătești în plus

de: Ana Anițoiu
08 08. 2023

Toți cei care se pregătesc să călătorească cu avionul trebuie să își facă bagajele cu foarte mare atenție, astfel încât să nu aibă ulterior impresia că au căzut într-o capcană și au fost nevoiți să plătească în plus. Dimensiunile și greutatea valizelor pentru care nu sunt percepute taxe suplimentare pot fi diferite de la o companie aeriană la alta.

Ce dimensiuni trebuie să aibă bagajele de mână

Recomandarea făcută de IATA, asociația internațională de transport aerian, este ca bagajele de mână să nu depășească dimensiunile de 55 x 35 x 20 de centimetri, cu tot cu roți, mânere și buzunare.

Însă, nu există măsurători standard acceptate de toate companiile aeriene. De aceea, este recomandat ca cei care au zboruri planificate să verifice acest aspect la compania aeriană de la care și-au cumpărat biletul.

De exemplu, o excepție de la dimensiunile recomandate de IATA este cea făcută de Qatar Airways. Această companie aeriană acceptă dimensiunile 50 x 37 x 25 de centimetri pentru bagajele de mână.

În afara dimensiunilor bagajelor de mână mai contează și greutatea lor. Companii aeriene precum Brussels Airlines și Eurowings impun o limită de opt kilograme, în timp ce Qatar Airways și Emirates acceptă doar șapte kilograme. Numeroase companii au crescut această limită și acceptă până la 10 kilograme sau chiar 23 de kilograme (British Airways).

Ce tarife percep unele companii aeriene pentru bagaje

Companiile aeriene percep taxe situate între 5 și 40 de euro pentru transportul valizelor de cabină. În cazul Easyjet, pentru a lua bagajele de mână în avion (cu dimensiunile de până la 56x45x25), călătorii trebuie să adauge un ”bagaj de mână mare” la rezervare (7,99 euro) sau să rezerve un loc ”Față/ Peste aripă” (mai mult spațiu pentru picioare) (10,49 euro) ori ”Primul rând” (16,99 euro).

Cei care călătoresc cu Eurowings, cu tariful Basic pot lua doar un bagaj mai mic decât măsurătorile recomandate de IATA. Dacă vor să ia o valiză de mână, trebuie să plătească o taxă ”de la 15 euro” pentru opțiunea ”Două bagaje de mână și îmbarcare prioritară”.

Ryanair include în tarif doar o geantă mică de 40 x 20 x 25 centimetri. În cazul în care vor să ia o valiză de cabină normală de până la 10 kilograme și 55 x 40 x 20 de centimetri, călătorii trebuie să plătească 12,99 – 25,99 euro în plus. O altă variantă este să opteze pentru tariful ”Prioritate și două bagaje de mână”, cu care vor plăti între 8 și 32 de euro.

În cazul Wizz Air, călătorii care plătesc tariful ”Basic” și vor să ia o valiză normală de cabină vor trebui să contracteze tariful ”Wizz air priority” (de la 5 la 40 de euro în plus). În aeroport vor plăti 30 de euro.

Ryanair, TAP și Vueling au tarife mai mari dacă bagajele sunt ridicate de la poarta de îmbarcare pentru limitele depășite: 69, 70 și respectiv 80 de euro. Eurowings și Norwegian pot oferi opțiunea de a plăti 15 euro pe loc pentru fiecare kilogram în plus depășit. Iar cu Wizz Air, dacă valiza măsoară până la 55x40x23, călătorii pot plăti 30 de euro, iar daca valiza este mai mare, va fi necesar să facă check-in la 60 de euro.